Национальный герб Молдовы

Noutaţi

Republica Moldova și Turcia sunt interesate în extinderea relațiilor bilaterale

Republica Moldova și Turcia sunt interesate în extinderea relațiilor bilaterale
9 august, Chișinău – Guvernul Republicii Moldova apreciază stadiul avansat al relațiilor moldo-turce și este interesat în aprofundarea acestora prin extinderea cooperării bilaterale în diverse domenii. Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu noul ambasador al Republicii Turcia în Republica Moldova, Gürol Sökmensüer.

În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Gürol Sökmensüer au avut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor bilaterale, apreciind evoluția acestora, în special, după intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb între cele două ţări, intrat în vigoare la 1 noiembrie 2016, și impactul acestuia în promovarea comerţului reciproc, dezvoltarea relaţiilor economice între state, eliminarea barierelor în calea comerţului, în special pentru producătorii autohtoni şi extinderea schimburilor comerciale, precum şi crearea condiţiilor pentru continuarea atragerii investiţiilor.

Ministrul Tudor Ulianovschi a apreciat suportul financiar și tehnic acordat țării noastre de Guvernul de la Ankara, prin intermediul Agenţiei Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA), peste 25 milioane USD pentru implementarea proiectelor în domeniile ocrotirii sănătăţii, educaţiei, mediului, etc.

Referindu-se la extinderea dialogului bilateral, șeful diplomației moldovenești a menționat că autoritățile de la Chișinău au demarat procedura privind negocierea unui Acord bilateral cu Executivul de la Ankara privind circulaţia cetăţenilor ambelor state în baza buletinelor de identitate.

La rândul său, ambasadorul Gürol Sökmensüer a reiterat interesul reciproc al Turciei de a aprofunda relațiile bilaterale cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, în special în domeniul comercial-economic prin dezvoltarea unor proiecte investiționale cu participarea mediului de afaceri din ambele state. În context, diplomatul turc a menționat că instituirea unui Serviciu comercial-economic în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Turcia, cu o reprezentanţă la Istanbul, va constitui un pas important în extinderea dialogului bilateral.
 
În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Gürol Sökmensüer au abordat mai multe subiecte de interes reciproc, inclusiv situația regională, cooperarea în diferite organizații internaționale, etc.

 

Paşapoarte cu date Biometrice
Products of Moldova Relansam Moldova

Concursuri de Privatizare

La 26 octombrie curent au fost publicate comunicatele informative ale Agenţiei Proprietăţii Publice a Republicii Moldova, privind expunerea la privatizare a bunurilor proprietate de stat, în perioada octombrie-decembrie 2012. Comunicatele cu privire la desfăşurarea concursurilor de privatizare pot fi accesate pe pagina web a Agenţiei - www.app.gov.md.


Mass Media din Moldova





Informaţii privind Autorizaţiile pentru exportul/importul produselor agroalimentare în regim preferenţial

H O T Ă R Î R E cu privire la aprobarea modului de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2013