Национальный герб Молдовы

Noutaţi

Participarea la Forumul European al Noilor Idei

Participarea la Forumul European al Noilor Idei

La 28 septembrie, Lia Ţurcan, secretar secund la Ambasadă a participat în calitate de panelist la o masă rotundă cu genericul „Companiile polone pe piața regională. Reducerea riscurilor asociate cu corupția și crima economică”, organizată în cadrul Forumului European al Noilor Idei, care a avut loc la Sopot. Printre paneliști au fost și Jerzy Kwieciński, Secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Economice al Poloniei, Andrei Deshchytsia, Ambasadorul Ucrainei în Polonia, Kalman Mizsei, Șeful misiunii consultative a UE pentru reforma sectorului de securitate civilă Ucraina, Carlos Piñerúa, reprezentant al Băncii Mondiale pentru Polonia și statele baltice. Subiectele discutate în cadrul mesei rotunde au vizat eficiența programelor de contracarare a pieței gri și a măsurilor anticorupție în Polonia, Ucraina și Moldova, aspectele privind cele mai bune practici și reglementările de stat în acest domeniu, precum și strategii corporative necesare întreprinderilor, care doresc să intre pe piețele aflate în discuție.

Paşapoarte cu date Biometrice
Products of Moldova Relansam Moldova

Concursuri de Privatizare

La 26 octombrie curent au fost publicate comunicatele informative ale Agenţiei Proprietăţii Publice a Republicii Moldova, privind expunerea la privatizare a bunurilor proprietate de stat, în perioada octombrie-decembrie 2012. Comunicatele cu privire la desfăşurarea concursurilor de privatizare pot fi accesate pe pagina web a Agenţiei - www.app.gov.md.


Mass Media din Moldova





Informaţii privind Autorizaţiile pentru exportul/importul produselor agroalimentare în regim preferenţial

H O T Ă R Î R E cu privire la aprobarea modului de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2013